Imaginați vă că vi s-a spus că inima cu care v-ați născut nu vă mai poate purta pîna la adînci bătrânețe. Aceeași boală care l-a luat pe tatal și pe fratele meu mă urmărea și pe mine să-mi ia viața…

Ma numesc Galina Vicol m-am nascut în Moldova. Eram o familie de patru. Părinții mei, fratele meu mai mare și cu mine. Am fost fericiți, dar fericirea noastră sa încheiat când tatăl meu a murit. Aceasta este cea mai clară memorie a despre. El în spital murind de insuficiență cardiacă. Mama spunindumi că aceasta clipa poate fi ultima de cind il vad sau il ating. Îmi amintesc că stăteam lângă patul lui, doar un copil, fără să-mi dau seama că viața mea va fi despre tatăl meu și insuficiența cardiacă. Tatăl meu a murit la vârsta de 30 de ani și a lăsat în urmă o soție văduvă cu doi copii mici. Eu și fratele meu am avut o copilărie foarte dificilă și ceea ce a făcut mai dificil era să știm ca ducem aceeași boală de inimă ca și tatăl meu. Fiecare clasă de educatie fizica pe care trebuia să o ședem și să vedem alți copii alergând și jucând a fost o altă reamintire a bolii tatalui noștru. Am crescut și la vârsta de 24 de ani fratele meu sa căsătorit. Avea un băiat prețios, dar curând bucuria noastră a fost luată de la noi. Dumnezeu a decis să-mi ia fratele la vârsta de 27 de ani. Inima ia stat și a murit în brațele soției sale pe drumul către spital. M-am supărat pe lume și pe Dumnezeu. Dar cum aș putea fi supărata pe Dumnezeu când nu l-am cunoscut nici măcar? În furia mea am spus că Dumnezeu nu există! Am fost atât de supărata și deprimata. Tot ce am putut gândi a fost că sund următoarea. Acest gând ma consumat, iar sănătatea mea mentală și fizică se înrăutățea în fiecare zi. Acest gând mi-a luat din viața mea, am început să nu văd nici un punct în această viață și nici o frumusețe în ea. Picioarele mele au început să se umfle. Apoi, abdomenul și tot corpul meu se umflau. Imi era foarte greu sa lucrez în fiecare zi și de multe ori imi pierdeam echilibrul și senzatie de leșin. Dar trebuia să lucrez pentru a-mi plăti cheltuielile medicale și ca să rămână în viață. Am fost foarte deprimata și doar agățat de un fir, nu mi-am văzut viitorul fiind mai bun. Doctorul mia a spus că nu există nici un remediu pentru mine doar medicamente care ar putea să mă mențină în viață. Eram întotdeauna rece și vinata și nu aveam nici o energie pentru o viață normală În toate aceste vremuri grele, Dumnezeu mi-a făcut un plan mai mare. În timp ce așteptam ziua în care inima se va opri, am decis să solicit o loterie cu cartea verde (green card) pentru a încerca să vin în SUA pentru a primi un tratament pentru starea mea. Gindeam că cel mai probabil, nu o sa fiu eu din cei norocosi. Apoi dupa ceva timp am uitat că am aplicat. Într-o zi când verificam e-mail-ul meu, am văzut că agenția mi-a trimis prin e-mail că eu sunt câștigatoarea loteriei cărții verzi. Mi-a fost greu să cred că acest lucru este adevărat, deoarece era atât de dificil să primesti o cartelă verde în țara mea, majoritatea oamenilor înșeala cu e-mailuri ca acesta. Nu știam ce să fac, dar speram că voi ajunge în America. Într-o noapte în disperarea mea, am hotărât să mă rog lui Dumnezeu, ceea ce nu am mai făcut până acum. Am îngenuncheat și am spus: “Doamne, dacă existi, ajutama să ajung în America. Vreau să trăiesc și să nu mor în păcatul meu. Dacă mă ajuți, îți promit să merg în fiecare duminică la tine.Patru până la șase luni mai târziu am ajuns în SUA. Am venit la Sacramento, CA. Nu știam pe nimeni în Sacramento. Din fericire, unua dintre prietenile mele a avut o sora aici care să mă intilneasca la aeroport și să mă lase să trăiesc cu ea până când găsesc un loc unde să trăiesc. Prin ea am întâlnit familia Radu. Le-am spus despre situația mea și miau facut un loc în inima lor si mau intrebat daca nu vreau sa locuiesc la ei și să mă ajute să primesc asistență guvernamentală de a primi ajutor medical pentru inima mea.O familie creștină care mergeau regulat la biserică. Mi-am amintit promisiunea pe care am făcut-o Lui Dumnezeu că voi merge la biserică în fiecare duminică. Am început să o întreb pe Olga mai mult despre Dumnezeu și despre biserică. Prin ea și familia ei am descoperit biserica baptistă romană ‘Biserica Harul’. Am început să vizitez biserica în fiecare duminică și biserica a devenit noua mea familie. Am întâlnit atât de mulți oameni care au vrut să audă povestea mea și au vrut să mă ajute să mă fac mai bine. Am început să văd un cardiolog, dr. Rahman ( acest doctor l-am ales din multimea docorilor de pe lista) sotia lui rominca Anca. A fost un soc pentru mine sa aflu ca ei sunt rude cu pastorul de la biserica unde mergeam. M-au invitat la ei acasa și mi-au spus că cea mai bună șansă de a avea o viață bună a fost printr-un transplant de inimă. Ei au fost atât de susținători și mi-au dat multă speranță și credință. Știam că acesta este un alt mod în care Dumnezeu lucra în viața mea.Într-o duminică seară în timpul serviciului bisericesc, am simțit că Dumnezeu mi-a chemat numele la pocainta. Știam că trebuie să-l accept pe Isus ca pe mântuitorul meu. Plângeam necontrolata și oamenii care stăteau lîngă mine m-au învăluit în îmbrățișări și l-am lăudat pe Dumnezeu pentru Duhul Sfânt care mi-a atins inima. Am simtit o eliberare enorma si liniste sufleteasca, atunci am spus ‘‘ acum poate sa ma ia Dumnezeu ‘’ În cele din urmă, a venit ziua, 13 septembrie 2016, mau sunat de la spital si mi-a spus că mi sa găsit o inimă potrivita pentru mine. Mi-au dat 15 minute pentru a decide dacă vreau să o accept. Îmi amintesc si in continuare ingrijorarea pe care o aveam. Simteam bataile inimii bolnave asa de puternice nu stiam cum sa reactionez sa ma bucur sau sa ma ingrijorez, mam pus pe genunchi cu ochii plini de lacrimi si mam rugat Domnului ca sa fie voia Lui. Am avut cinci ore să ajung din momentul în care am acceptat inima, din Sacramento la masa de operație spitalul Cedars Sinai din Los Angeles. Am reușit. Anca era cu mine și în momentul în care trebuia să intru în sala de operații, am fost plină de sentimente mixte de îngrijorare, frică și bucurie. Operația a durat opt ​​ore. Când m-am trezit, Olga și Dina erau lângă mine. După o săptămână, am fost externata din spital, un timp incredibil de scurt pentru a fi externata, dar harul lui Dumnezeu a permis să se întâmple. Am petrecut următoarele două luni în recuperare, sub supravegherea și îngrijirea femeilor pe care nici măcar nu le știam mai inainte, dar care mi-au arătat multă dragoste: Dina și Corina dinLA. Și prin harul continu al lui Dumnezeu, sunt astăzi aici: bine în trup, minte și spirit, săvă mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit spiritual și financiar. Și pentru a încuraja pe aceia dintre voi care treceți prin momente dificile. La sfârșit este o lumină, dar și mai frumoasă este lumina și frumusețea pe care o descoperim în mijlocul suferinței.

Așa cum se spune în cartea lui Iov: “[Dumnezeu] îi dă pe cei nenorociți prin necazul lor și îi deschide urechea prin suferință.” “Fie pentru corecție, fie pentru pământul său, fie pentru iubire, El face să se întâmple … lucrările minunate ale lui Dumnezeu “.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

0 Shares

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *