Category: Uncategorized

Imaginați vă că vi s-a spus că inima cu care v-ați născut nu vă mai poate purta pîna la adînci bătrânețe. Aceeași boală care l-a luat pe tatal și pe fratele meu mă urmărea și pe mine să-mi ia viața…

Ma numesc Galina Vicol m-am nascut în Moldova. Eram o familie de patru. Părinții mei, fratele meu mai mare și cu mine. Am fost fericiți, dar fericirea noastră sa încheiat când tatăl meu a murit. Aceasta este cea mai clară memorie a despre. El în spital murind de insuficiență cardiacă. Mama spunindumi că aceasta clipa poate fi ultima de cind il vad sau il ating. Îmi amintesc că stăteam lângă patul lui, doar un copil, fără să-mi dau seama că viața mea va fi despre tatăl meu și insuficiența cardiacă. Tatăl meu a murit la vârsta de 30 de ani și a lăsat în urmă o soție văduvă cu doi copii mici. Eu și fratele meu am avut o copilărie foarte dificilă și ceea ce a făcut mai dificil era să știm ca ducem aceeași boală de inimă ca și tatăl meu. Fiecare clasă de educatie fizica pe care trebuia să o ședem și să vedem alți copii alergând și jucând a fost o altă reamintire a bolii tatalui noștru. Am crescut și la vârsta de 24 de ani fratele meu sa căsătorit. Avea un băiat prețios, dar curând bucuria noastră a fost luată de la noi. Dumnezeu a decis să-mi ia fratele la vârsta de 27 de ani. Inima ia stat și a murit în brațele soției sale pe drumul către spital. M-am supărat pe lume și pe Dumnezeu. Dar cum aș putea fi supărata pe Dumnezeu când nu l-am cunoscut nici măcar? În furia mea am spus că Dumnezeu nu există! Am fost atât de supărata și deprimata. Tot ce am putut gândi a fost că sund următoarea. Acest gând ma consumat, iar sănătatea mea mentală și fizică se înrăutățea în fiecare zi. Acest gând mi-a luat din viața mea, am început să nu văd nici un punct în această viață și nici o frumusețe în ea. Picioarele mele au început să se umfle. Apoi, abdomenul și tot corpul meu se umflau. Imi era foarte greu sa lucrez în fiecare zi și de multe ori imi pierdeam echilibrul și senzatie de leșin. Dar trebuia să lucrez pentru a-mi plăti cheltuielile medicale și ca să rămână în viață. Am fost foarte deprimata și doar agățat de un fir, nu mi-am văzut viitorul fiind mai bun. Doctorul mia a spus că nu există nici un remediu pentru mine doar medicamente care ar putea să mă mențină în viață. Eram întotdeauna rece și vinata și nu aveam nici o energie pentru o viață normală În toate aceste vremuri grele, Dumnezeu mi-a făcut un plan mai mare. În timp ce așteptam ziua în care inima se va opri, am decis să solicit o loterie cu cartea verde (green card) pentru a încerca să vin în SUA pentru a primi un tratament pentru starea mea. Gindeam că cel mai probabil, nu o sa fiu eu din cei norocosi. Apoi dupa ceva timp am uitat că am aplicat. Într-o zi când verificam e-mail-ul meu, am văzut că agenția mi-a trimis prin e-mail că eu sunt câștigatoarea loteriei cărții verzi. Mi-a fost greu să cred că acest lucru este adevărat, deoarece era atât de dificil să primesti o cartelă verde în țara mea, majoritatea oamenilor înșeala cu e-mailuri ca acesta. Nu știam ce să fac, dar speram că voi ajunge în America. Într-o noapte în disperarea mea, am hotărât să mă rog lui Dumnezeu, ceea ce nu am mai făcut până acum. Am îngenuncheat și am spus: “Doamne, dacă existi, ajutama să ajung în America. Vreau să trăiesc și să nu mor în păcatul meu. Dacă mă ajuți, îți promit să merg în fiecare duminică la tine.Patru până la șase luni mai târziu am ajuns în SUA. Am venit la Sacramento, CA. Nu știam pe nimeni în Sacramento. Din fericire, unua dintre prietenile mele a avut o sora aici care să mă intilneasca la aeroport și să mă lase să trăiesc cu ea până când găsesc un loc unde să trăiesc. Prin ea am întâlnit familia Radu. Le-am spus despre situația mea și miau facut un loc în inima lor si mau intrebat daca nu vreau sa locuiesc la ei și să mă ajute să primesc asistență guvernamentală de a primi ajutor medical pentru inima mea.O familie creștină care mergeau regulat la biserică. Mi-am amintit promisiunea pe care am făcut-o Lui Dumnezeu că voi merge la biserică în fiecare duminică. Am început să o întreb pe Olga mai mult despre Dumnezeu și despre biserică. Prin ea și familia ei am descoperit biserica baptistă romană ‘Biserica Harul’. Am început să vizitez biserica în fiecare duminică și biserica a devenit noua mea familie. Am întâlnit atât de mulți oameni care au vrut să audă povestea mea și au vrut să mă ajute să mă fac mai bine. Am început să văd un cardiolog, dr. Rahman ( acest doctor l-am ales din multimea docorilor de pe lista) sotia lui rominca Anca. A fost un soc pentru mine sa aflu ca ei sunt rude cu pastorul de la biserica unde mergeam. M-au invitat la ei acasa și mi-au spus că cea mai bună șansă de a avea o viață bună a fost printr-un transplant de inimă. Ei au fost atât de susținători și mi-au dat multă speranță și credință. Știam că acesta este un alt mod în care Dumnezeu lucra în viața mea.Într-o duminică seară în timpul serviciului bisericesc, am simțit că Dumnezeu mi-a chemat numele la pocainta. Știam că trebuie să-l accept pe Isus ca pe mântuitorul meu. Plângeam necontrolata și oamenii care stăteau lîngă mine m-au învăluit în îmbrățișări și l-am lăudat pe Dumnezeu pentru Duhul Sfânt care mi-a atins inima. Am simtit o eliberare enorma si liniste sufleteasca, atunci am spus ‘‘ acum poate sa ma ia Dumnezeu ‘’ În cele din urmă, a venit ziua, 13 septembrie 2016, mau sunat de la spital si mi-a spus că mi sa găsit o inimă potrivita pentru mine. Mi-au dat 15 minute pentru a decide dacă vreau să o accept. Îmi amintesc si in continuare ingrijorarea pe care o aveam. Simteam bataile inimii bolnave asa de puternice nu stiam cum sa reactionez sa ma bucur sau sa ma ingrijorez, mam pus pe genunchi cu ochii plini de lacrimi si mam rugat Domnului ca sa fie voia Lui. Am avut cinci ore să ajung din momentul în care am acceptat inima, din Sacramento la masa de operație spitalul Cedars Sinai din Los Angeles. Am reușit. Anca era cu mine și în momentul în care trebuia să intru în sala de operații, am fost plină de sentimente mixte de îngrijorare, frică și bucurie. Operația a durat opt ​​ore. Când m-am trezit, Olga și Dina erau lângă mine. După o săptămână, am fost externata din spital, un timp incredibil de scurt pentru a fi externata, dar harul lui Dumnezeu a permis să se întâmple. Am petrecut următoarele două luni în recuperare, sub supravegherea și îngrijirea femeilor pe care nici măcar nu le știam mai inainte, dar care mi-au arătat multă dragoste: Dina și Corina dinLA. Și prin harul continu al lui Dumnezeu, sunt astăzi aici: bine în trup, minte și spirit, săvă mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit spiritual și financiar. Și pentru a încuraja pe aceia dintre voi care treceți prin momente dificile. La sfârșit este o lumină, dar și mai frumoasă este lumina și frumusețea pe care o descoperim în mijlocul suferinței.

Așa cum se spune în cartea lui Iov: “[Dumnezeu] îi dă pe cei nenorociți prin necazul lor și îi deschide urechea prin suferință.” “Fie pentru corecție, fie pentru pământul său, fie pentru iubire, El face să se întâmple … lucrările minunate ale lui Dumnezeu “.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

About me

My heart transplant story (EN)

September 14 marks the anniversary of my heart transplant. It also happens to be the date I arrived to the USA. This day always brings back memories and thoughts of gratitude. Although many of you have already heard my story and know of me I can’t help but share itagain and again. My story is not just a success story but its proof of how merciful our God is and a testimony of the love He has for his children.

I was born in Moldova. We were a family of four. My parents, my older brother and me. We were happy, but our happiness ended when my father passed away. That is the clearest memory of him. Him in the hospital dying of heart failure. My mom telling me that this would be the last time i would ever see or touch him. I remember sitting by his bedside, just a child, not realizing that my life would all be about my dad and his heart failure. My father died at the age of 30 and left behind a widow wife with two small children. Me and my brother had a very hard childhood and what made it more difficult is knowing we were caring the same heart disease as my father. Every PE class we had to sit out of and seeing other kids run and play was another reminder of our fathers disease. We grew up and at the age of 24 my brother got married. He had a precious baby boy, but soon our joy was taken away from us. God decided to take my brother away at the age of 27. His heart gave out and he died in his wife’s arms on the way to the hospital. I was angry at the world and at God. But how could I be angry at God when I didn’t even know him? In my anger I claimed that God didn’t exist! I was so angry and depressed. All I could think about was that I was next. This thought consumed me, and my mental and physical health was getting worse every passing day. This thought took away from my life, I started to see no point in this life, and no beauty in it. My leg began to swell. Soon my abdomen and than my whole body was swelling. I would barely make it work everyday and many times I would lose my balance and faint. But I had to work to pay for my medical expenses, and for medicine to stay alive. I was very depressed and just hanging by a thread, I did not see my future being better. My doctor said there is no cure for me just medication that could keep me alive, but I could see how much worse I was getting. I was always cold and purple, and had no energy for a normal life. During all these hard times God was making a greater plan for me. While I waited for the day my heart would give out, I decided to apply for a greencard lottery to try and come to the US to get treatment for my condition. I knew that it was a long shot and most likely would not recieve a greencard, in fact I had even forgotten that I had applied. One day as I was checking my email I saw that the agency emailed me that I had won the greencard lottery. It was hard for me to believe that this true since it was so difficult to get a greencard in my country and most people would get scammed with emails like this. I didnt know what to do but I was hopeful that I would get to America. One night in my desperation I decited to pray to God, something I had never done before. I knelt down and I said, “ God if you really exist help me get to America. I want to live and not die in my sin. If you help me I promise to go to your house every Sunday.” Four to six month later I arrived to the US. I came to Sacramento, CA. I knew no one in Sacramento. Luckily one of my friends had a sister here that would greet me at the airport and let me live with her until I found a place to live. Through her I met the Radu family. I told them about my situation and they found it in their heart to let me live with them and help me get government assistance to get medical help for my heart. They were a Christian family that went to church regularly and they thought me how to pray and have faith. I remembered the promise I made to God that I would go to church every Sunday. I started to ask Olga about God and church. Through her and her family I discovered Grace Romanian Baptist Church. I started to visit the church every Sunday, and soon the church became my new family. I met so many people that wanted to hear my story and wanted to help me get better. I started to see a cardiologist, Dr. Rahman. I learned to his wife Anca, was related to the Pastor at the church. They invited me into their home and told me that my best chance at a good life was through a heart transplant. They were so supportive and gave me so much hope and faith. I knew that that was another way God was working in my life. One Sunday evening during church service I felt God calling my name through the serman. I knew I had to accept Jesus as my savior. I was crying uncontrollably and people sitting next to me enveloped me in hugs and we praised God for His Holy Spirit that touched my heart.  Finally the day came, September 13, 2016, the caller told me that a heart was found for me. They gave me 15 minutes to decide if I wanted to accept it.  I can still remember the anxiousness I had.  It felt as though my old heart was beating so hard it would leap out.  I had five hours to get from the moment I accepted in Sacramento to the operating table at Cedars Sinai Hospital in LA. I made it.  Anca was with me and the moment I had to enter the operating room I was filled with mixed feelings of worry, fear, and joy.  The surgery lasted eight hours.  When I woke up, Olga and Dina was next to me.  After a week I was released, which was an incredibly short time to be released, but my progress and God’s grace allowed it to happen.  I spent the next two months in recovery, under the supervision and care of women I didn’t even know before, but who showed me lots of love: Dina, and Corina from LA.  And by God’s continued grace, I am here today: well in body, mind, and spirit, to thank you all who supported me spiritually and financially.  And to encourage those of you going through difficult times.  There is a light at the end, but even more beautiful is the light and beauty we discover in the midst of suffering.

 

As it says in the book of Job: “[God] delivers the afflicted by their affliction and opens their ear by affliction.” “Whether for correction, or for his land, or for love, He causes it to happen…Stop and consider the wondrous works of God.”

God bless you all.

 

 

Istoria vietii mele (RO)

14 septembrie marchează aniversarea transplantului de inimă. De asemenea, se întâmplă să fie data la care am ajuns în SUA. Această zi aduce mereu amintiri și gânduri de recunoștință. Deși mulți dintre voi ați auzit deja povestea mea și știți de mine, nu pot să nu o împărtășesc din nou și din nou. Povestea mea nu este doar o poveste de succes ci dovada ei despre cât de îndurător este Dumnezeul nostru și o mărturie a dragostei pe care o are El pentru copiii săi.

M-am nascut în Moldova. Eram o familie de patru. Părinții mei, fratele meu mai mare și cu mine. Am fost fericiți, dar fericirea noastră sa încheiat când tatăl meu a murit. Aceasta este cea mai clară memorie a despre. El în spital murind de insuficiență cardiacă. Mama spunindumi că aceasta clipa poate fi ultima de cind il vad sau il ating. Îmi amintesc că stăteam lângă patul lui, doar un copil, fără să-mi dau seama că viața mea va fi despre tatăl meu și insuficiența cardiacă. Tatăl meu a murit la vârsta de 30 de ani și a lăsat în urmă o soție văduvă cu doi copii mici. Eu și fratele meu am avut o copilărie foarte dificilă și ceea ce a făcut mai dificil era să știm ca ducem aceeași boală de inimă ca și tatăl meu. Fiecare clasă de educatie fizica pe care trebuia să o ședem și să vedem alți copii alergând și jucând a fost o altă reamintire a bolii tatalui noștru. Am crescut și la vârsta de 24 de ani fratele meu sa căsătorit. Avea un băiat prețios, dar curând bucuria noastră a fost luată de la noi. Dumnezeu a decis să-mi ia fratele la vârsta de 27 de ani. Inima ia stat și a murit în brațele soției sale pe drumul către spital. M-am supărat pe lume și pe Dumnezeu. Dar cum aș putea fi supărata pe Dumnezeu când nu l-am cunoscut nici măcar? În furia mea am spus că Dumnezeu nu există! Am fost atât de supărata și deprimata. Tot ce am putut gândi a fost că sund următoarea. Acest gând ma consumat, iar sănătatea mea mentală și fizică se înrăutățea în fiecare zi. Acest gând mi-a luat din viața mea, am început să nu văd nici un punct în această viață și nici o frumusețe în ea. Picioarele mele au început să se umfle. Apoi, abdomenul și tot corpul meu se umflau. Imi era foarte greu sa lucrez în fiecare zi și de multe ori imi pierdeam echilibrul și senzatie de leșin. Dar trebuia să lucrez pentru a-mi plăti cheltuielile medicale și ca să rămână în viață. Am fost foarte deprimata și doar agățat de un fir, nu mi-am văzut viitorul fiind mai bun. Doctorul mia a spus că nu există nici un remediu pentru mine doar medicamente care ar putea să mă mențină în viață. Eram întotdeauna rece și vinata și nu aveam nici o energie pentru o viață normală În toate aceste vremuri grele, Dumnezeu mi-a făcut un plan mai mare. În timp ce așteptam ziua în care inima se va opri, am decis să solicit o loterie cu cartea verde (green card) pentru a încerca să vin în SUA pentru a primi un tratament pentru starea mea. Gindeam că cel mai probabil, nu o sa fiu eu din cei norocosi. Apoi dupa ceva timp am uitat că am aplicat. Într-o zi când verificam e-mail-ul meu, am văzut că agenția mi-a trimis prin e-mail că eu sunt câștigatoarea loteriei cărții verzi. Mi-a fost greu să cred că acest lucru este adevărat, deoarece era atât de dificil să primesti o cartelă verde în țara mea, majoritatea oamenilor înșeala cu e-mailuri ca acesta. Nu știam ce să fac, dar speram că voi ajunge în America. Într-o noapte în disperarea mea, am hotărât să mă rog lui Dumnezeu, ceea ce nu am mai făcut până acum. Am îngenuncheat și am spus: “Doamne, dacă existi, ajutama să ajung în America. Vreau să trăiesc și să nu mor în păcatul meu. Dacă mă ajuți, îți promit să merg în fiecare duminică la tine.Patru până la șase luni mai târziu am ajuns în SUA. Am venit la Sacramento, CA. Nu știam pe nimeni în Sacramento. Din fericire, unua dintre prietenile mele a avut o sora aici care să mă intilneasca la aeroport și să mă lase să trăiesc cu ea până când găsesc un loc unde să trăiesc. Prin ea am întâlnit familia Radu. Le-am spus despre situația mea și miau facut un loc în inima lor si mau intrebat daca nu vreau sa locuiesc la ei și să mă ajute să primesc asistență guvernamentală de a primi ajutor medical pentru inima mea.O familie creștină care mergeau regulat la biserică. Mi-am amintit promisiunea pe care am făcut-o Lui Dumnezeu că voi merge la biserică în fiecare duminică. Am început să o întreb pe Olga mai mult despre Dumnezeu și despre biserică. Prin ea și familia ei am descoperit biserica baptistă romană ‘Biserica Harul’. Am început să vizitez biserica în fiecare duminică și biserica a devenit noua mea familie. Am întâlnit atât de mulți oameni care au vrut să audă povestea mea și au vrut să mă ajute să mă fac mai bine. Am început să văd un cardiolog, dr. Rahman ( acest doctor l-am ales din multimea docorilor de pe lista) sotia lui rominca Anca. A fost un soc pentru mine sa aflu ca ei sunt rude cu pastorul de la biserica unde mergeam. M-au invitat la ei acasa și mi-au spus că cea mai bună șansă de a avea o viață bună a fost printr-un transplant de inimă. Ei au fost atât de susținători și mi-au dat multă speranță și credință. Știam că acesta este un alt mod în care Dumnezeu lucra în viața mea.Într-o duminică seară în timpul serviciului bisericesc, am simțit că Dumnezeu mi-a chemat numele la pocainta. Știam că trebuie să-l accept pe Isus ca pe mântuitorul meu. Plângeam necontrolata și oamenii care stăteau lîngă mine m-au învăluit în îmbrățișări și l-am lăudat pe Dumnezeu pentru Duhul Sfânt care mi-a atins inima. Am simtit o eliberare enorma si liniste sufleteasca, atunci am spus ‘‘ acum poate sa ma ia Dumnezeu ‘’  În cele din urmă, a venit ziua, 13 septembrie 2016, mau sunat de la spital si mi-a spus că mi sa găsit o inimă potrivita pentru mine. Mi-au dat 15 minute pentru a decide dacă vreau să o accept. Îmi amintesc si in continuare ingrijorarea pe care o aveam. Simteam bataile inimii bolnave asa de puternice nu stiam cum sa reactionez sa ma bucur sau sa ma ingrijorez, mam pus pe genunchi cu ochii plini de lacrimi si mam rugat Domnului ca sa fie voia Lui. Am avut cinci ore să ajung din momentul în care am acceptat inima, din Sacramento la masa de operație spitalul Cedars Sinai din Los Angeles. Am reușit. Anca era cu mine și în momentul în care trebuia să intru în sala de operații, am fost plină de sentimente mixte de îngrijorare, frică și bucurie. Operația a durat opt ​​ore. Când m-am trezit, Olga și Dina erau lângă mine. După o săptămână, am fost externata din spital, un timp incredibil de scurt pentru a fi externata, dar harul lui Dumnezeu a permis să se întâmple. Am petrecut următoarele două luni în recuperare, sub supravegherea și îngrijirea femeilor pe care nici măcar nu le știam mai inainte, dar care mi-au arătat multă dragoste: Dina și Corina dinLA. Și prin harul continu al lui Dumnezeu, sunt astăzi aici: bine în trup, minte și spirit, săvă mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit spiritual și financiar. Și pentru a încuraja pe aceia dintre voi care treceți prin momente dificile. La sfârșit este o lumină, dar și mai frumoasă este lumina și frumusețea pe care o descoperim în mijlocul suferinței.

Așa cum se spune în cartea lui Iov: “[Dumnezeu] îi dă pe cei nenorociți prin necazul lor și îi deschide urechea prin suferință.” “Fie pentru corecție, fie pentru pământul său, fie pentru iubire, El face să se întâmple … lucrările minunate ale lui Dumnezeu “.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.